Chiuariu repetă la Congresul PNL gestul ambasadorului Harris de la Gala MEDIAFAX 2013

Chiuariu repetă la Congresul PNL gestul ambasadorului Harris de la Gala MEDIAFAX 2013
Publicat: 23/02/2013, 17:30
Actualizat: 04/08/2014, 10:50

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a recitat, sâmbătă, în fața delegaților la Congresul PNL, din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de Mihai Eminescu, lăudând gestul similar făcut de ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, la Gala MEDIAFAX 2013.

El a menționat că a participat la gala agenției de presă, care a premiat oamenii anului 2012, printre care medicul Raed Arafat și istoricul Lucian Boia.

„Una dintre personalitățile premiate nu a fost un român, a fost ambasadorul Marii Britanii la București, excelența sa domnul Martin Harris. În loc de discurs de acceptare a premiului, ambasadorul a recitat, a citit o strofă dintr-o poezie de Mihai Eminescu în limba română. Ascultându-l nu numai că am fost impresionat de un gest de prietenie sinceră, dar m-am întrebat în același timp cum de am ajuns noi în situația în care ne respectă mai mult străinii decât ne respectăm noi înșine”, a spus el.

Chiuariu a afirmat că a-ți vorbi țara de rău la București sau la Bruxelles a devenit un sport prea larg răspândit pentru interese politice înguste, pentru a mai păstra un scaun împotriva voinței populare, pentru a mai construi o falsă, mincinoasă faimă antihimere sau anticorupție.

Tudor Chiuariu a recitat, la rândul său, din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Ambasadorul Martin Harris, premiat, miercuri seară, pentru excelență în comunicare la Gala MEDIAFAX 2013, a recitat prima strofă din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, de Mihai Eminescu.

Raed Arafat a fost desemnat Omul Anului 2012 la Gala MEDIAFAX desfășurată miercuri seară, la Ateneul Român, printre laureați numărându-se și Martin Harris, Lucian Boia, Alexandru Tomescu, Dan Enescu și echipa Let’s do it Romania.

Premiile au fost acordate de către jurnaliști ai Agenției de presă MEDIAFAX, criteriul fiind dat chiar de logo-ul evenimentului: „Gala valorilor. A știrilor bune”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...